Inscriere Tabara Miniaturilor

Dragi modelisti,

Asociatia Modelism Fara Frontiere si Centrul Comercial Drumul Taberelor va invita sa participati la evenimentul expozitie “Tabara Miniaturilor” care se va desfasura in perioada 29.11.2019 – 05.12.2019, in incinta Centrului Comercial Drumul Taberelor, Strada Brașov nr. 25, București.

Pentru acest eveniment ne bucuram de prezenta prietenilor si partenerilor nostri Asociatia Modelism Tomis si Asociatia Modelism Alba.

Va invitam sa expuneti alaturi de noi lucrarile voastre in cadrul acestui eveniment care, speram noi, sa atraga atentia publicului spre hobbyul nostru.

Spatiul de expunere va fi amenajat cu vitrine inchise. Amenajarea va incepe in 28.11.2019, in jurul orelor 21 si va continua in prima parte a zilei de 29.11.2019.

Pentru participare, evidenta si gestiunea exponatelor va rugam sa ne transmiteti tabelul de inscriere completat la adresa de e-mail :

contact.mffa@gmail.com

Tabelul este disponibil pentru descarcare la :

CLICK AICI PENTRU DOWNLOAD

*Va rugam sa redenumiti numele fisierului cu numele dvs pentru a ne usura munca de centralizare. Va multumim.

Tabāra Miniaturilor

 

Dragilor este oficial,
Vom organiza o expozitie in colaborare cu CEETRUS – Centrul Comercial Drumul Taberelor care ne sustin cu spatiul si mobilierul.
Amdefinitivat perioada de desfasurare: Deschidere 29 Noiembrie-Inchidere 5 Noiembrie.
Amenajarea o vom incepe pe 28 Noiembrie dupa ora 21 si pe 29 intre ora 06-10.
Detalii, program de desfasurare etc. vom definitiva in urmatoarea saptamana.
Vom avea ca parteneri pe confratii de la Tomis, AMA in limita posibilitatilor
fiindca si ei au eveniment si din nefericire ne suprapunem involuntar, si nucleul modelistic Bucurestean unde Cristian Marin ne sustine.
Pana definitivam detaliile vom promova evenimentul decent si fara emfaza.
E oficial – facem!

TCC Transatlantic Cars Contest

Transatlantic Cars Contest, Octombrie 2019 – martie 2020

Inscrierea in concurs

Inscrierea in concurs se realizeaza prin email, la Secretariatul Concursului transatlanticars@gmail.com

Mesajul de inscriere trebuie sa se limiteze la:
⦁ numele si prenumele concurentului
⦁ Numele si producatorul kit-ului, scara, numarul de referinta al producatorului si numarul de piese al modelului
⦁ O fotografie martor, cu kit-ul neinceput la data intrarii in concurs

Trimiterea setului de fotografii cu model finit pentru evaluare

FOARTE IMPORTANT: Este obligatoriu ca fotografiile pentru evaluare sa fie in forma lor bruta, fara aplicare de filtre, procesare ori efecte . In cazul in care membrii juriului au suspiciuni cu privire la anumite fotografii se va solicita concurentului refotografierea acestora, dupa instructiunile juriului.

In cazul in care concurentul refuza refacerea fotografiilor solicitata de juriu acest fapt va atrage descalificarea.
1. Pentru evaluare si jurizare sunt cerute 6 fotografii: 2 vederi laterale (dreapta/stanga), 2 vederi longitudinale ( fata/spate), 1 vedere de sus, 1 vedere de jos( partea de dedesubtul modelului);
2. Fotografiile vor fi facute pe un fundal monocrom, de preferat alb, gri , negru sau orice culoare care sa nu interfereze cromatica modelului.
3. Recomandam cu tarie iluminarea corecta a modelului pentru a evita umbrele excesive sau reflexiile.
4. Fotografii WIP : nu sunt cerute in mod expres insa le recomandam, putand fi utile in caz de egalitate intre doua sau mai multe lucrari.
5. Fotografiile finale vor fi transmise la adresa de e-mail a concursului si impreuna cu fotorafia martor trimisa de concurenti la inscriere vor fi introduse intr-un album care va fi distribuit ulterior In Social Media.

Pentru concurs vor fi postari dedicate pe pagina concursului si paginile partenerilor Social Media – MFF, The Hobby Shop Community – pentru participantii de limba romana si pe siteul AutoModeler .

Cross postingul este incurajat, avand ca beneficiu schimbul de experienta intre participanti.

6. Toate fotografiile finale vor fi afisate pe pagina FB a concursului. Va rugam sa subscrieti si sa urmariti aceasta pagina fiindca va fi locul unde se vor face toate comunicarile legate de desfasurarea concursului. Pagina va servi si ca forum al concursului – va rugam sa pastrati topicurile in zona de colegialitate si decenta.

Criterii de evaluare

A. Constructia de baza (criterii de valoare medie, de la 0 la 3 puncte fiecare)
1. Bavuri, urme lasate de matrita, copyright, imperfectiuni de turnare, urme de pin ejector, elemente destinate permiterii motorizarii ori alte imperfectiuni rezultate din procesul de turnare trebuie sa fie eliminate
2. Liniile imbinarilor pieselor machetei trebuiesc corectate sau facute invizibile, exceptie facand cele care sunt identificabile pe vehiculul real.
3. Erorile sau abaterile de contur vor fi penalizate.
4. Acolo unde este aplicabil, elementele exterioare ( oglinzi, tevi de esapament,etc.) trebuie sa fie aliniate simetric ca pe vehiculul original.
5. Golurile dintre parbriz, geamuri sau alte parti transparente si caroserie trebuiesc elimitate acolo unde este cazul.
6. Elementele interioare ( scaune,componente motor sau transmisie, etc.) se vor alinia corect.
7. Toate rotile sa aiba contact cu solul si sa fie aliniate correct la vederea laterala si longitudinala.

B. Vopsire si Finisare (criterii majore de evaluare, de la 0 la 5 puncte fiecare)
1. Odata vopsita suprafata modelului trebuie sa nu prezinte urme ale procesului de constructie
(exces de adeziv, urme de pilire ori slefuire, amprente, urme evidente de discontinuitate ,etc.)
2. Geamurile, elementele de sticla trebuie sa fie clare, fara urme de adeziv, ingalbeniri, zgarieturi, matuiri sau pete.
3. Finisajul trebuie sa fie uniform si neted , fara efecte coaja de ou sau coaja de portocala. Sa nu existe urme de supravopsire si aglomerare de vopsea sau lac in zonele proeminente, muchii, sau inbinarea dintre sasiu si caroserie.
4. Diferentele de finete, netezire si luciu vor fi penalizate.
5. Marginile de mascare sa fie clare, drepte, fara gazari, neclare sau zimtate ca rezultat al mascarii defectuoase.
6. Partile cromate sa fie curate , fara pete sau amprente.
7. Weatheringul nu este acceptat insa washurile sunt recomandate pentru accentuarea detalierii liniilor de panou, accentelor interioare si cauciucurilor.

C. Decaluri (criterii de valoare medie, de la 0 la 3 puncte fiecare):
⦁ Decalurile trebuiesc aliniate corect.
⦁ Decalurile sa nu prezinte urme de silvering, bule de aer, incretituri ale peliculei de decal si nici margini vizibile.

Jurizarea lucrarilor

Evaluarea/Jurizarea va fi facuta de un Colegiu de Arbitri coordonat prin Secretariatul concursului , dl. Virgil Giltery (Virgil Tirzioru – MFF), rezultatele urmand a fi prezentate public pe un tablou in care se vor regasi scourile obtinute de participanti, detaliat pentru toate criteriile de evaluare.
Fiecare model va fi jurizat individual de catre arbitri.
Pe tabloul de scor nu va figura numele acestora ci numarul aleator acordat, ex: Arbitrul 1, Arbitrul 2 samd.
Daca unul dintre arbitri se inscrie in concurs, acesta nu va putea sa isi evalueze propria lucrare, sarcina evaluarii urmand sa fie preluata de unul dintre sponsori strict pentru acest caz particular, Secretariatul urmand sa asigure respectarea acestei reguli.
Modelul care va acumula cel mai mare numar de puncte va fi declarat castigator. Daca modelul care a acumulat cel mai mare scor apartine unuia dintre sponsori, organizatori sau arbitrii va fi declarat castigator si va primi premiul afetrent urmatorul model clasat, ca numar de puncta, dupa acesta.

Diverse

Secretariatul concursului
Sarcinile secretariatului concursului sunt indeplinite de dl. Virgil Giltery (MFF) cu sprijinul organizatorilor si sponsorilor acolo unde este necesar.

Premiile sunt acordate de BlackLight Design Diorama Accessories si constau in figurine si accesorii pentru diorame, printate in rasina, la scara 1/24, plus decaluri waterslide ( fibra carbon).
Premiile vor fi expediate pe costul sponsorilor.
Premiile vor fi anuntate public in cadrul festivitatii organizate de MFF in Community Hub @
Hobby Shop, din Bucuresti.

Premiile vor fi insotite de un trofeu conceput special.

Valoarea premiilor:
Locul 1: $100.00 + Trofeu (+cost de expeditie)
Locul 2: $50.00 + Trofeu (+cost de expeditie)
Locul 3: $35.00 + Trofeu (+cost de expeditie).
Continutul detaliat al fiecarui premiu va fi anuntat pe pagina FB a concursului in perioada de desfasurare.

Contestatii
Eventualele contestatii vor fi adresate Secretariatului, la adresa de e-mail a concursului – adresa la care concurentii s-au inscris – dar nu mai tarziu de 5 zile calendaristice de la anuntarea clasamentului final. Sponsorii si Organizatorii isi rezerva dreptul de a utiliza fotografiile trimise de concurenti, in campaniile proprii de promovare , cu obligatia de a mentiona autorul acestora.
Sponsorii sau Secretariatul concursului au dreptul si obligatia de a descalifica pe oricare concurent care nu respecta regulamentul concursului, manifesta lipsa de respect sau atitudini inadecvate fata de Organizatori, Sponsori, Concurenti si Parteneri.
Sponsoriilor le este interzis sa influenteze in orice fel rezultatul jurizarii concursului.

Va dorim succes!

Asociatia MFF la Cupa “Tomis” 2019

Asociatia MFF la Cupa “Tomis” 2019